Category: BlahBlahBlah


Rrrrrr!


Acasă! În sfârşit! Deci.. ce am vrut eu să-ţi mărturisesc, dragă bloguşor! Azi am fost la teatru.. rar merg, da, ştiu.. dar pot spune că primeşti muuult mai multă plăcere dintr-un spectacol decât de la un film privit acasă. Sigur dacă te poţi concentra asupra celor ce se petrec pe scene şi nu în sală. E chiar atât de greu să deconectezi telefonul cela ..sau măcar la silenţios să-l pui?! Sau să ţii gura închisă şi să PRIVEŞTI FĂRĂ CA SĂ COMENTEZI!!! Nu zic că eu îs tare sfântă şi astâmpărată.. dar încercam să înţeleg ceva din spectacolul cela.. Nu văd sens să mergi la un spectacol la teatru.. să plăteşti biletul.. şi să stai să te joci în telefon sau să voreşti cu vecinul.. măcar la temă să vorbeşti da nu:
prima: „Auz, fa.. hai când s terminî la Mall.. eu am grăit cu Aliona ş Lera ş eli as ni aştepti..”
a doua:” Da nu faaa.. nii batea ni-o dzâs s şiu acasî la opt.. da dacî merjim la Mall ap hu*oznaiu când as şiu acasî.. mai ales dacî ş Vania as şii acolo”
prima:”aaaa.. ei ladna fa, dar nu mă duc niş eu.. mă cumareşti Lera.. aşa-i o curvî.. nu ni-i a o vide”
şi aşa tot spectacolul.. şi la sfârşit.. în momentul culminant când urmăream cu sufletul la gură cum apare soţia adevărată a eroului principal: una din grupul cela:”auz fa.. da şini-i asta?”
a doua „cari fa?”
prima:”aşeea fa cari stă acolo”
a doua”fa.. hu*oznaiu.. ap şi? Vania merji la Mall?”
prima:”nu fa.. ari az tacvando”
a doua”ei f*t??? Ii.. dar niş eu nu merg”
ŞI DUPĂ TOT ASTA CUM SĂ NU TE RIDICI, SĂ TE COBORI LA ELE ŞI SĂ NU LE TUFLEŞTI CU CAPURILE DE SCAUN?????
mă mir uneori cât de proaste-s unele fete… Da, şi eu sunt fată.. pe unele însă, nu le pot suporta! Când văd fete cu unghii lungi şi false, machiate aşa de tare că le curge fontul de ten de pe gât, cu telefoane roz şi muulte strasuri pe ele +cu bot de căţeluş şi nici un bob de minte în cap.. îmi vine să le înşfac de păr şi să le bat de tot pereţii după care să le duc în prima bibliotecă de prin apropiere şi să le pun la citit.. pun pariu că 70% din toate fetele noastre „glamurnîie” nici Alice in Wonderland nu au citit.. şi eu vreau ca ele să pătrundă în sensul spectacolului de astăzi..
la sfârşit, când ieşisem din sală.. eram prin preajma acelor fete.. arătau tocmai cum îmi închipuisem: pe tocuri nalte, fardate mai ceva decât pentru Haloween cu „aifon ş suma4kă” în mână. Cu unghii fals alungite de vreo 3 cm şi „bot de căţel chinuit”. Ultimul dialog pe care l-am putut auzi m-a ucis definitiv:
Prima:”fa, tu şeva ai înţăles?”
a doua:”b*ea.. niş o p*lă!.. da tu?”
Prima:”niş eu fa.. ap şi merji la Mall?”
a doua:”Ladna..davai.. c b*eaaaa p*zdeţ şi ni-i foami”
Şi asta tot în teatru! În teatru!!! Mi-i ruşine de unii teenageri din oraşul nostru.. Aşa „cadri” influenţează mult părerile maturilor despre noi, „noua generaţie” ..dar, există şi alţi adolescenţi, diferiţi de aceştea ..care rămân umbriţi de sclipirea prostii ăstora (să nu arăt cu degetul a cui prostie)… Mai bine rămân în umbră acum… ca să sclipesc cu mintea când va veni timpul! (sun)
so.. idee acestei poveşti este: 1.hate my life (e ideea existenţei mele) şi 2. Vă urăsc, proştilor!
plec.. nu am făcut rusa,.. o fac dimineaţa.. aşa că plec acum la culcare
Somnuşor Bloguşor =**

Advertisements

лошарик


Triteţe. Şi de ce să fiu tristă? Nu am de ce! Am tot… Tot de ce e necesar—am! Dar nu şi ceea ce vreau! Ce aş vrea eu? La ce visez?

Vreau o pereche de aripi. Nu le vreau ca la îngeri, căci sunt din pene şi penele cad. Le vreau ca la fluturi! Mari, subţiri şi ornamentate frumos. Le vreau negre. Vreau să mă ridice de pe acest pământ, de la această viaţă inutilă, de la aceste priviri nepăsătoare şi să mă ducă undeva departe, undeva în vid, undeva unde să nu fie nimic! Să stau singură, în linişte. Şi să-mi revin, nu vreau pentru totdeauna, până la primul zâmbet adevărat. Cât de uşor e să minţi şi să zâmbeşti fals. Să te creadă lumea fericită şi dispusă,.. e foarte simplu să minţi. Cu mult mai greu e să spui/arăţi ce simţi cu adevărat. E greu să zici „Da! Te iubesc! Rămâi!” sau invers „Da! Te urăsc! Pleacă!”. E mai uşor să apleci capul, ascunzind ochii după breton şi să zâmbeşti fals. E mai simplu să minţi. Nu le e greu să mintă doar laşilor, laşilor ca şi mine,.. sau cum iubesc să spună colegii mei—«лошарики».

Da! Eu=лошарик!

Toamnă în suflet


Cad frunzele. A venit adevărata toamnă. Una câte una, cad. Cad încet jos şi aterizează pe pământul umed. Copacii rămân goi,… le este rece aşa. Şi frunzelor, frunzelor tot le este rece jos. Mici picături de ploaie nimeresc pe frunze, lăsându-le murdare de noroi. Şi tu, păşeşti pe ele, le calci, le striveşti! Frunzele nu rezistă şi mor.

Îmi pierd speranţele. A venit adevărata tristeţe în sufletul meu. Una câte una, dispar. Dispar încet pe rând şi se scufundă în vidul tristeţei tensionate. Sufletu rămâne gol,… şi îi este rece aşa. Şi speranţelor, speranţelor tot le este rece în vid. Mici lacrimi sărate ajung speranţele, lăsându-le rănite şi însângerate. Şi tu, păşeşti pe ele, le calci, le striveşti! Speranţele nu rezistă şi mor.

Toţi însă ştim că după toamnă vine iarna, iar după iarnă, primăvara. Cât timp e primăvară, apar noi muguri care cresc apoi în funze noi, altele mai verzi şi mai tari.

Toţi însă ştim că după tristeţe vine nepăsarea, iar după nepăsare vine fericirea. Pe cât timp e fericire apar noi emoţii care cresc apoi în speranţe noi, altele mai profunde şi mai mari.

%d bloggers like this: