Mi l-a adus în casă.
Deja numai deschid fereastra aşa larg ca să dau voie vântului să intre. Nu mă mai îmbrăţişează când sunt de pe somn, în pijama, de ciudă bate gelos în geam. Îşi iese din minţi că-l schimb cu ceaşca de ceai. Pe ea o îmbrăţişez eu.. mai des decât până acum. Când ies din casă, el fericit mă cuprinde de parcă nu mă văzuse de o veşnicie.. pătrunde prin găurelele microspopice ale hainelor şi mă învălueşte toată, ca în cocon. Se agaţă strâns de bucle şi se joacă în toate părţile cu ele.. cum vrea el. Şi-mi şueră lungi minciuni siropoase la ureche.
Mă omoară. Îl las, totuşi. Îl las pentru mirosul de toamnă. Un drog sezonier. Un cocktail din umezeală, plumb şi dor. Vântul e unicul care strânge toate componentele şi-mi dă zilnic miros de toamnă proaspăt.
Ştie că-l folosesc.. totuşi, mi l-a adus în casă..

Advertisements